Limba olandeză (numită adesea neerlandeză;autonim: Nederlands) este o limbă germanică, inclusă în subgrupa limbilor vest-germanice. Neerlandeza este forma scrisă comună a dialectelor germanice vorbite în Ţările de Jos şi în Belgia (regiunile Flandra şi Bruxelles). Este limba oficială a Ţărilor de Jos şi a Surinamului, iar în Belgia este una din limbile oficiale, alături de franceză şi germană. Este vorbită şi în posesiunile olandeze din Marea Caraibelor (Aruba şi Antilele Olandeze), precum şi în unele comunităţi din Indonezia (fostă colonie olandeză). În total, neerlandeza este vorbită ca limbă maternă de circa 27 000 000 de persoane.
Neerlandeza se scrie cu alfabetul latin format din următoarele 26 de litere, dintre care o parte pot fi însoţite de diverse semne diacritice:
Aa Bb Cc Dd Ee Ff Gg Hh Ii Jj Kk Ll Mm Nn Oo Pp Qq Rr Ss Tt Uu Vv Ww Xx IJ ij Yy Zz
Limba afrikaans, vorbită în Africa de Sud şi Namibia, este derivată din unele dialecte neerlandeze vorbite în secolul al XVII-lea. În urma izolării, afrikaans s-a îndepărtat treptat de neerlandeză şi a ajuns să aibă astăzi o gramatică mult simplificată, dar cele două limbi sînt încă într-o mică măsură reciproc inteligibile.[1]
Neerlandeza reprezintă o formă literară a germanei de jos (Niederdeutsch), tranziţia dintre germana standard (Hochdeutsch) şi neerlandeza standard fiind făcută de grupul de dialecte Bergisch-Limburgisch, vorbite în sud-estul Ţărilor de Jos, nord-estul Belgiei şi în regiunea Niederrhein din Germania. Dialectele de nord ale neerlandezei (provinciile Groningen, Drenthe şi Overijssel) sînt chiar mai apropiate de dialectul saxon de jos al germanei decît de neerlandeza standard. Neerlandeza are multe asemănări şi cu limba engleză, fiind cea mai apropiată limbă de aceasta, cu excepţia grupului de limbi frizone.
