Limba coreeană (한국어 sau 조선어) este limba oficială a Coreei de Sud şi a Coreei de Nord, fiind vorbită de aproximativ 78 de milioane de vorbitori în toată lumea. Clasificarea acestei limbi este disputată, fiind câteodată considerată de lingvişti ca fiind din familia altaică, iar altă dată considerată ca limbă izolată (adică, nu este similar genealogic cu nici o altă limbă). Unii lingvişti consideră că este „cert înrudită cu japoneza”.[2] Înainte de a avea o scriere proprie era scrisă folosind hanja, ideograme chinezeşti pronunţate în coreeană. În secolul al XV-lea un sistem de scris propriu, numit hangul, a fost inventat de către regele Sejong cel Mare.
Limba coreeană este o limbă aglutinantă iar sintaxa este de tip SOV (subiectul, obiectul, verbul apar de obicei în această ordine).
Numele limbii coreene se bazează pe numele folosit pentru ţară în cele două Corei. În Coreea de Sud, limba este numită hangungmal (한국말; 韓國말), sau mai formal hangugeo (한국어; 韓國語) or gugeo (국어; 國語; literal „limba naţională”). În Coreea de Nord, limba este cunoscută sub numele chosŏnmal (조선말; cu hanja: 朝鮮말), sau mai formal, chosŏnŏ (조선어; 朝鮮語).
Pe de altă parte, coreenii din fosta Uniune Sovietică, care îşi spun „koryo-saram” (sau „goryeoin” [고려인; 高麗人; literal, „persoane goryeo”) numesc limba goryeomal
